Roman e ce crede un scriitor că este un roman, dacă se întâmplă să îl scrie cu toată convingerea. Convingere, siguranţă avându-le cert şi Şerban Tomşa, un anonim gata să devină celebru...
Teleormănean, trăind în lumea Moromeţilor, Tomşa îi distorsionează spaţiul intrând de-a dreptul în suprarealism, în felul în care un pâlc... o pădure de nuci din natură, se apucă deodată să crească anapoda în interiorul unei locuinţe omeneşti:
„Un nuc tânăr – notează autorul în final – se ridicase prin acoperişul de şindrilă al unei şure înalte... E de la vreo nucă încolţită în pod” explică cel de alături. (Arta fiind Falsul bine plantat, bine întocmit).
Într-o scrisoare, primită pe adresa redacţiei – nici nu ne cunoaştem – autorul îşi defineşte „romanul” ca pe... „o parabolă despre destinul culturii, dar şi o imagine a virtualităţilor prozei româneşti”.
Sunt prozatori care excelează în portretizarea eroilor, în descrieri de peisaje, de iarnă, primăvară, vară; în fine, alţii sunt tari în dialoguri, în emiterea de idei... Nu am întâlnit însă până acum, în limba română, unul care să fie posedat, năstruşnic posedat de lumea fizică cărţilor, făcând din cărţi personaje, fiinţe, locul oamenilor luându-l ediţiile de tot felul...
„Un oraş fără nici un locuitor – îşi imaginează prozatorul – mai exact locuitorii să fie cărţi.”
„Iată cum: fiecare carte să aibă o casă, un apartament sau un palat al ei. Locuinţa respectivă să conţină manuscrisul, variantele şi toate ediţiile... Nimic despre autori. Cărţile să fie lăsate absolut libere, gazde perfecte. Să faci o vizită unei cărţi...” O Sperietoare-Librar! Un Archimboldo, Un Monstru înjghebat din fel de fel de volume...
Pare un delir... Şi este unul, bine temperat.
„Ia imaginează-ţi – continuă autorul – cartierul sumbru care găzdui