Peste timp ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Peste timp ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri
8 ianuarie 1979
(n.r. – continuare)
Parcă am băut şi am mîncatîntr-un local în care, din clipă-n clipă, ne aşteptam să vină nişte cavaleri şi să ne-ntrebe, clănţănind din armuri, de vorbă. Cavalerii n-au venit. Dar şi-au trimis în schimb – în paharele cu vin roşu – sîngele ca semn de frăţie şi încredere în noi.
La toaletă – însă – minune fără seamăn: toate bune, doar chiuveta evacua greu apa. Mai sînt şi defecte, mai sînt şi probleme, se mai poate, deci, trăi.
Ar fi trebuit să adorm liniştit.
E cinci fără 20, dimineaţa. În Valahia cîntă cocoşii, la această oră, de sare lumea din pat ca la alarma atomică.
Mi-e dor de-acasă.
9 ianuarie 1979
(n.r. – continuare)
Trebuia să mergem la Muzeul de ştiinţe naturale. După cîteva ore de somn (2 ore-3 maximum) m-am trezit buimac. V. Dinică a venit, punctual ca de obicei, dar i-am mărturisit că nu pot clinti picioarele în interiorul unui muzeu. Sunt obosit, tare obosit. Mă supără ochiul stîng care s-a înroşit şi seamănă cu ochii mamei lui Rembrandt. Mi s-a şi micşorat puţin. Sper să nu rămînă aşa.
Hotărîrea să mergem pînă la un magazin al firmei Philips, ca să-i iau lui Andrei un joc TV cu tenis, fotbal, flipper etc. Al cîtelea om modern sunt eu, care dau – măcar pentru cîteva zile – natura pe tehnică?
Reprezentanţa firmei Philips e undeva, în sudul Vienei. Drumul e destul de lung, dar ordinea îl face parcă mai scurt. Haosul e mai mare decît orice suprafaţă cît el, ordonată însă
