Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 10 fani i-au aşteptat pe stelişti la Severin

Publicat in Pro Sport, duminică 26 mai 2013 ·

Steaua a sosit, la ora 18, în anonimat la Drobeta - Turnu Severin, unde doar 10 fani, majoritatea copii, au sperat în zadar să facă o poză sau să ia măcar un autograf de la favoriţi. Autocarul echipei a intrat direct în curtea hotelului de 4 stele la care erau cazaţi steliştii, iar aceştia au refuzat orice dialog, inclusiv cu reprezentanţii mass-media.

Unul dintre cei doar 10 fani prezenţi în faţa hotelului avea inscripţionat numărul de la autoturismul personal cu literele BKL, precum patronul Gigi Becali, şi a afişat un banner pe care era trecut numele fiului său de 11 luni, în speranţa că acesta va ajunge jucător de bază la Steaua, peste două decenii.

Înflăcăratul suporter nu a fost supărat că jucătorii n-au părut impresionaţi de gestul său şi a avut un mesaj pentru patronul Stelei, aflat de luni în puşcărie. "Îi transmit lui Gigi Becali să nu lase Steaua niciodată, să fie tare. Suporterii adevăraţi trebuie să fie mereu alături de această echipă. Acum am fost puţini fani, fiindcă nu au ştiu ora la care va sosi echipa la hotel, dar prezenţa lor se va vedea mâine pe stadion. Vor fi mai mulţi spectatori decât a avut CS Turnu Severin la toate meciurile precedente din retur!", a spus Liviu Boară!

Organizatorii au pus în vânzare 15.000 de bilete, însă doar 3000 s-au vândut până în această seară.

În întreaga istorie, Steaua a mai disputat un singur meci la Drobeta – Turnu Severin, în urmă cu doi ani, când a remizat cu CS Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, sub privirile a 15.000 de spectatori. A fost şi partida care a inaugurat nocturna „Municipalului” de 20.000 de locuri.

Foto de Mircea Oglindoiu

Steaua a sosit, la ora 18, în anonimat la Drobeta - Turnu Severin, unde doar 10 fani, majoritatea copii, au sperat în zadar să facă o poză sau să ia măcar un autograf de la favoriţi. Autocarul echipei a intrat direct în curtea hot

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 30 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 44 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°