Sunt un cititor impatimit de anunturi mortuare
Niciodata nu-ncep lectura unui ziar cu prima pagina, asa cum cere regula. Si nici cu ultima, dupa cum ar pretinde stalpii nonconformismului. Cand despic paginile de ziar, prima data imi astern ochii pe anunturile mortuare.
Parcurg in graba numele, varsta si profesia celor disparuti, apoi ma infior cu funerarul cortegiu de zaharicale: om de o mare noblete sufleteasca (de parca nobletea poate fi mica), fire generoasa, caracter de marca, tata iubitor, sot devotat etc.
Bine-ar fi ca, macar in parte, portretul sufletesc al raposatului sa respecte realitatea. Din pacate, cei mai multi pasageri spre lumea cealalta nu abunda in calitati morale, ba unii poarta chiar titulatura de canalii.
De fiecare data, incerc sa mi-l inchipui viu pe eroul de anunt mortuar: cum statea oare cu nervii, cata sare turna in papica, daca o fi avut femei frumoase la batranete...
Cateodata, se-ntampla sa-l fi cunoscut personal, si-atunci devin trist ca un cavou: deoarece cred cu tarie ca cei pe care-i cunosc n-au nici un drept sa moara.
Se spune ca cititorii impatimiti de anunturi mortuare sunt primii vizati de cucoana purtatoare de coasa in poseta.
Chiar de-o fi sau nu o fi asa, trebuie sa avem permanent in vedere ziua-n care fiecare dintre noi va fi protagonistul unei astfel de scrieri. Vor gandi atunci altii despre noi vrutele si nevrutele de rigoare: daca ne trezeam mahmuri dimineata, daca ne furam la cantar aproapele, daca minteam lumea cu politica...
In ziua cand vom preda gestiunea si ne vom sui in trenul personal spre locul unde maselele nu dor, va turna cu anunturi jurnalistice care vor sublinia ce pustiu va ramane Pamantul in lipsa noastra.
Nu-s in masura sa spun daca lectura zilnica a rubricii "Decese" ne imbunatateste parametrii sufletesti. Stiu sigur in