Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Video Campania "Să bei şi să conduci e o crimă", lansată în perioada sărbătorilor pentru a atrage atenţia asupra pericolelor consumului de alcool la volan - VIDEO

Publicat in Mediafax, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Poliţia Rutieră a lansat un spot video pentru a atrage atenţia asupra pericolelor consumului de alcool la volan. Spotul video va fi prezentat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în condiţiile în care în această perioadă creşte numărul accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool.

Intitulat "Şampania", spotul transmite mesajul "Să bei şi să conduci e o crimă. Sărbători responsabile". Imaginea prezentată este cea a unei sticle de şampanie care tocmai a fost desfăcută, pe fundal se aude o împuşcătură, apoi gâtul sticlei fumegă îndelung.

Spotul poate fi vizionat pe Youtube, dar va fi difuzat şi la mai multe posturi TV în regim de campanie socială.

"Sticla pe care o goleşti înainte să conduci te poate transforma într-un criminal. Era nevoie de o astfel de abordare agresivă în preajma sărbătorilor, perioadă din an când creşte concentraţia de alcool în sângele românilor. Poate văzând acest spot, mai puţini şoferi se vor încumeta să conducă atunci când ar trebui să ia un taxi. Ideea spotului o aveam de ceva timp. La un moment dat, s-a ivit ocazia să o şi filmăm cu o cameră performantă. Restul a mers perfect, puţine proiecte din an se aprobă şi se produc atât de repede. Colaborarea cu Poliţia Rutieră a fost o experienţă profesională exemplară.", a declarat Liviu David, creative director la Next Advertising, agenţia de publicitate care a realizat spotul.

Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat că, în paralel cu această campanie, vor fi controale în trafic în care şoferii vor fi testaţi cu apartul etilotest, având în vedere faptul că, în general, în perioada sărbătorilor de iarnă tentaţia de a consuma băuturi alcoolice şi de a conduce apoi autovehicule este mai mare.

Potrivit datelor de la Direcţia Rutieră, în primele zece luni ale anului au fost depistate la nivel naţional 23.334 de cazuri de şoferi băuţi la volan, fiind întocmi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 2 ore
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°