Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Scaldă în judeţul Satu Mare!

Publicat in Adevarul, duminică 5 iulie 2009 ·

Iojib şi Apa sunt localităţile cu cea mai mare trecere în zilele toride

Când vor să facă o baie în condiţii bune, băimărenii trec graniţa judeţului Maramureş şi merg la vecinii sătmăreni. Şi asta pentru că în Maramureş sunt puţine locuri în care ei pot să se „răcorească” în zilele toride de vară. În Baia Mare funcţionează un singur ştrand şi un bazin olimpic descoperit, iar în apropierea oraşului există câteva lacuri.

Cei mai mulţi aleg însă să meargă la Iojib şi Apa, două localităţi din judeţul Satu Mare, unde pot face baie în condiţii mult mai bune. Ambele zone de agrement adună, de câţiva ani buni încoace, sute de turişti, atât din Satu Mare, cât şi din Maramureş. Ele au fost iniţial balastiere, dar oficialităţile sătmărene le-au transformat în adevărate „mine de bani” pentru administratorii de căsuţe şi baruri din zonă.

Iojib, refugiul ideal

Plaja Iojib aparţine de comuna sătmăreană Medieşu Aurit şi se află la aproximativ 50 de kilometri de Baia Mare, o distanţă relativ scurtă având în vedere condiţiile pe care le oferă. Pentru cei care vor să-şi petreacă noaptea acolo sunt puse la „bătaie” 16 locuri de cazare, la preţul de 70 de lei pe noapte. Cazarea cu cortul este interzisă, iar biletul de intrare este de 3 lei de persoană pentru o zi întreagă, acelaşi preţ fiind şi pentru staţionarea maşinii în parcarea zonei de agrement. Băimărenii care nu dispun de o maşină pot ajunge cu microbuzul Baia Mare Oradea sau Baia Mare Bistriţa. Plecarea este din autogară este la orele 6:00, 7:30, 10:30, 13:20, 15:30 şi 18:00.

Apa – Marea Neagră în miniatură

Localitatea Apa este situată la 40 de kilometri de Baia Mare. Lacul de care dispune s-a format în urma exploatării zăcământului din zona balastierei Apa şi are o adâncime de 25 – 30 metri şi o suprafaţă de 130 de hectare. Majoritatea băimărenilor care vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 19 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°