Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, că a discutat cu preşedintele Consiliului de Administraţie şi acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea, care l-a asigurat că gruparea "alb-roşie" nu va intra în insolvenţă şi că el va continua să colaboreze cu celălalt acţionar Ionuţ Negoiţă.
"Nu cred că la Dinamo se va ajunge la insolvenţă ca la Rapid. Am vorbit de dimineaţă cu domnul Badea şi m-a asigurat că nu va fi insolvenţă. (Merge - n.r.) cu Ionuţ în continuare", a spus Dragomir la DigiSport.
Referindu-se la anunţul UEFA, conform căruia cluburile Dinamo şi Rapid riscă să fie excluse din cupele europene pentru neplata datoriilor, Dragomir a afirmat că cele două grupări au sume mici de achitat.
"Sunt datorii mici, o să le plătească pe astea. Ei o să facă în aşa fel încât o să le plătească. Nu are nicio legătură datoriile la stat cu cele pe plan extern. Pe ei nu îi interesează cele de pe plan intern. Dacă au la un jucător străin sau la un antrenor străin, atunci intervine FIFA sau UEFA sau TAS-ul."
UEFA a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, că grupările Rapid şi Dinamo vor fi excluse trei sezoane din cupele europene dacă nu vor dovedi până la 31 martie că şi-au plătit datoriile.
Tribunalul Bucureşti a admis, la 7 decembrie, cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos. Instanţa a numit un administrator judiciar, iar termenul limită pentru definitivarea tabelului creanţelor a fost fixat pentru 28 februarie 2013.
FC Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi. Conform anunţului făcut, la 5 decembrie, de preşedintele CA, Ion Taban, gruparea giuleşteană a acumulat datorii de 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane sunt către acţionarul ma