Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, patru „descălecări“ la Cotroceni

Publicat in Adevarul, marți 28 august 2012 ·

Traian Băsescu a revenit, ieri, la sediul Administraţiei Prezidenţiale, la 52 de zile după suspendarea sa de către Parlament. Celelalte instalări s-au produs în 2004, 2007 şi 2009.

Traian Băsescu a intrat, ieri, pe poarta Palatului Cotroceni pentru a patra oară ca preşedinte. În 2004 şi 2009 a ajuns la Cotroceni în urma câştigării alegerilor prezidenţiale, iar în 2007 şi în 2012 după ce a scăpat de demitere în urma suspendării de către Parlament.

Traian Băsescu a preluat pe 21 decembrie 2004 mandatul de la fostul preşedinte Ion Iliescu, după ce, în calitate de candidat al Alianţei DA, îl învinsese în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Adrian Năstase.

După ce a salutat garda de onoare, Traian Băsescu s-a întâlnit cu fostul preşedinte Ion Iliescu. Cei doi au avut o discuţie de o jumătate de oră, iar, la final, a venit rândul lui Ion Iliescu să salute - de data aceasta pentru ultima oară - garda de onoare.

Destrămarea Alianţei DA a fost urmată de suspendarea preşedintelui de către o coaliţie inedită formată din PSD, PNL, UDMR şi PC. În 19 aprilie 2007, Parlamentul a votat pentru suspendarea lui Băsescu, cu 322 de voturi pentru, 108 împotrivă, şi 10 abţineri. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a devenit preşedinte interimar. Traian Băsescu beneficia, însă, de un uriaş suport popular, iar la referendumul din 19 mai 2007 suspendarea preşedintelui a încetat, acesta fiind reconfirmat de 74,48% cei prezenţi la vot. Prezenţa a fost de 45%.

Preşedintele şi-a reluat atribuţiile în ziua de 23 mai 2007, în urma unei ceremonii la care preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, nu a fost invitat. Traian Băsescu a fost primit cu onoruri militare. Traian Băsescu şi-a conservat funcţia de preşedinte, învingându-l în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009 pe candidatul PSD, Mircea Geoană.

În 2

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum o ora
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°