Bun, ministrul a anuntat sambata ca spitalele private nu vor mai primi finantare din fondurile CNAS. Apoi s-a dezlantuit iadul. Sincer, continutul si efectele acestei masuri ma intereseaza, in acest moment, mai putin. Pana la urma, deciziile ministeriale vin si se revine ulterior asupra lor, efectele pot fi potential compensate prin alte masuri…drum lung, cale batuta. Ceea ce are mai multa relevanta, in schimb, este fundamentarea deciziei. De abia aici incepe tragedia, tragedia adevarata. In acest caz, tragedia este ca, la drept vorbind, ne aflam cu totii in imposibilitatea de a ne da seama daca o astfel de decizie este sustinuta de argumente reale, obiective la un nivel decent si, mai ales, verificabile.
Ce ar trebui sa stim si sa cerem spre inspectie inainte sa ne pronuntam pe marginea oportunitatii deciziei arata, la o strigare preliminara, cam asa: o lista completa a ariilor terapeutice si a principalelor grupe de diagnostice care vor fi afectate de masura, insotite de volumul de pacienti aferent – cu alte cuvinte, cam ce servicii ofera privatul din bani publici in acest moment si in ce masura? o estimare a numarului pacientilor din sistemul public, pentru fiecare grupa de diagnostic relevanta, care sunt ‘deturnati’ catre privat pentru proceduri ‘avantajoase’ din punct de vedere economic pentru furnizor; o estimare a sumei cu care este, conform premisei de lucru, ‘capusat’ sistemul public; un audit comparativ al calitatii actului medical oferit in unitatile spitalicesti private si, respectiv, publice, detaliat pe ariile terapeutice relevante, conform primului punct de mai sus; cu alte cuvinte, cat de bine le va fi pacientilor trecand complet in sistemul public fata de cum sunt acum? un audit al gestiunii financiare in spitalele publice; cu alte cuvinte, ce garantii am ca daca spitalele vor primi bani mai multi, ei vor fi cheltuiti mai eficient decat daca luc