Ideea unui Congres extraordinar apare întâia oară într-o declaraţie făcută presei, la 22 ianuarie 2009, de Crin Antonescu. Liderul PNL exclude din start dezbaterea privind amânarea Congresului ordinar, susţinând pe neaşteptate că problema pentru PNL e dacă să se ţină sau nu Congres extraordinar.

Mai mult, domnia sa condiţionează candidatura la şefia PNL de ţinerea Congresului extraordinar. Prudent, Crin Antonescu nu pune accentul pe disputa pentru şefie, ci pe stabilirea strategiei PNL în opoziţie şi pe desemnarea candidatului la Preşedinţie. La 30 ianuarie, Crin Antonescu devine mult mai clar. Îşi va depune candidatura la şefia PNL, dar şi la prezidenţiale, numai dacă se ţine un Congres extraordinar în martie 2009. Delegaţia Permanentă, anunţată pentru 4 februarie 2009, va discuta dacă să se ţină sau nu un Congres extraordinar.

Cum se explică această surprinzătoare schimbare la faţă a lui Crin Antonescu?

Prin ziare au apărut informaţii - e drept, neconfirmate - că în partea a doua a lui ianuarie proprietarul PNL, Dinu Patriciu, a avut mai multe discuţii cu Călin Popescu Tăriceanu în care i-ar fi cerut să renunţe de bunăvoie la şefia partidului. Dacă facem legătura cu prezenţa de Jupân a lui Dinu Patriciu la Congresul extraordinar, se poate presupune că veleităţile de independenţă ale lui Călin Popescu Tăriceanu l-au deranjat pe Dinu Patriciu la fel de tare cum l-au deranjat, în prima parte a lui 2005, pe Traian Băsescu. În acel moment, Dinu Patriciu se va fi gândit la soluţia Crin Antonescu. Iar Crin Antonescu a lansat de îndată teza Congresului extraordinar.

Călin Popescu Tăriceanu mai are bruma de luciditate în stare să-l conştientizeze că un Congres extraordinar înseamnă debarcarea sa. Din acest moment, bătălia pentru şefie în PNL ia forma bătăliei pro sau contra ţinerii Congresului extraordinar. Miercuri, 28 ianu