Grupul hotelier Golden Tulip va aduce în România, prin parteneriatul cu reţeaua hotelieră franceză Louvre Hotels, patru noi branduri clasificate la două şi trei stele, atacând astfel segmentele „buget” şi „economy”. Veştile bune nu se opresc aici, tarifele practicate de aceste hoteluri vor fi de 25-30 de euro/noapte, preţuri foarte mici faţă de cele aflate pe piaţă în momentul de faţă.
„Vom intra în Romania cu patru noi mărci hoteliere ce vor targeta piaţa «buget» şi «economy». Hotelurile vor avea două şi trei stele, iar din punct de vedere al preţurilor media se va situa undeva la 25-30 de euro pe noapte. Am ales această variantă cu tarife joase pentru că vrem să creăm soluţii consolidate şi nu câştiguri pe moment. Piaţa ospitalităţii de abia acum se aşează, după anii 2007 şi 2008 care au adus câştiguri semnificative pentru jucătorii din domeniu”, a explicat pentru incont.ro Paul Mărăşoiu, director regional pentru România, Moldova şi Bulgaria al Golden Tulip Hotels, Inns&Resorts. Grupul hotelier Golden Tulip va aduce în România, prin parteneriatul cu reţeaua hotelieră franceză Louvre Hotels, patru noi branduri clasificate la două şi trei stele, atacând astfel segmentele „buget” şi „economy”. Veştile bune nu se opresc aici, tarifele practicate de aceste hoteluri vor fi de 25-30 de euro/noapte, preţuri foarte mici faţă de cele aflate pe piaţă în momentul de faţă.
„Vom intra în Romania cu patru noi mărci hoteliere ce vor targeta piaţa «buget» şi «economy». Hotelurile vor avea două şi trei stele, iar din punct de vedere al preţurilor media se va situa undeva la 25-30 de euro pe noapte. Am ales această variantă cu tarife joase pentru că vrem să creăm soluţii consolidate şi nu câştiguri pe moment. Piaţa ospitalităţii de abia acum se aşează, după anii 2007 şi 2008 care au adus câştiguri semnificative pentru jucătorii din domeniu”, a explicat pentru incont.ro Pa