Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta: Georgeta Stoleriu

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Soprana Georgeta Stoleriu, profesor asociat-canto în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iniţiatoarea bursei anuale personale „Yolanda Marcoulescou”, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.

„Cred că am avut o evoluţie normală: la 20 de ani mă iubeam pe mine, pentru că, asemeni oricărui tânăr, mă plasam în centrul universului, tânjind după valori existenţiale vre­mel­nice. Astăzi, do­minanta vieţii mele încearcă să atingă planul spi­ritual, prin convingeri puternice ce-mi menţin mereu vie credinţa în Dumnezeu şi dorinţa de comunicare cu semenii mei. E deja mult timp de când am început să elimin din con­şti­inţa mea invidia şi orgoliul, care – chiar dacă sunt consi­derate ca fiind «omeneşti» – constituie principala frână în apropierea dintre oameni.

Cum ar fi fost viaţa mea în alt spaţiu geogra­fic? Poate mai uşoară sau – dimpotrivă – mult mai grea. Deşi, prin natura profesiei, care m-a purtat prin lume, am fost adeseori ademenită de confortul, cel puţin aparent, al existenţei pe alte meleaguri, porunci mai presus de gândirea şi alegerea mea m-au smuls ispitei de a-mi căuta alt refugiu pe care să-l numesc «acasă», ajungând astfel să deplâng amarul acestei ţări, în loc să plâng de dorul ei.

Când vreau să visez frumos despre România de astăzi îmi imaginez cum ar fi ca ÎNVåŢåMÂNTUL să reintre într-o matcă stabilă, CULTURA să fie respectată, iar SåNåTATEA să devină o prioritate. Ştiu că, dacă mi-aş putea lua viaţa de la început, ea s-ar clădi la fel, treaptă cu treaptă, în aceeaşi înlănţuire hărăzită de Dumnezeu, iar conglomeratul de însuşiri bune şi rele a ceea ce eu sunt ar fi acelaşi.

Dar aş avea încă de la început convingerea că libertatea interioară este un sprijin real pentru mersul drept şi sigur în viaţă şi că ea nu se poate păstra fără a fi cultivată. Destinul meu a fost ge

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 18 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 11 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 5 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Un incendiu a ucis şase nou-născuţi la o maternitate din capitala Indiei

Mediafax acum 3 ore
Şase nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit la un spital de îngrijire a bebeluşilor din capitala Indiei, New Delhi, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de Reuters. Proprietarul spitalului a fugit.

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°