Anchetatori ai Scotland Yard se vor deplasa in Pakistan "pana la sfarsitul saptamanii" pentru a ajuta autoritatile pakistaneze in ancheta privind asasinarea fostului lider al opozitiei Benazir Bhutto, a anuntat miercuri ministrul britanic de externe, David Miliband, relateaza AFP monitorizata de Rompres.
"La cererea presedintelui pakistanez Pervez Musharraf, premierul britanic Gordon Brown a acceptat sa trimita o echipa de experti ai politiei britanice pentru a ajuta guvernul pakistanez in ancheta asupra mortii lui Benazir Bhutto", a afirmat David Miliband, intr-un comunicat.
"Echipa urmeaza sa paraseasca Marea Britanie pana la sfarsitul acestei saptamani", a adaugat seful diplomatiei britanice.
La randul sau, Scotland Yard a confirmat intr-un comunicat trimiterea "unei mici echipe de ofiteri din cadrul sectiei antiteroriste a politiei metropolitane in Pakistan pentru a oferi sprijin in aceasta ancheta", precizand ca autoritatile pakistaneze vor continua sa conduca investigatia privind moartea fostului premier.
Comisia electorala pakistaneza a anuntat miercuri amanarea pentru data de 18 februarie a alegerilor legislative si provinciale care ar fi trebuit sa aiba loc la 8 ianuarie, dupa revoltele violente care au urmat asasinarii lui Benazir Bhutto.
"Marea Britanie considera ca alegeri libere si corecte sunt vitale pentru viitorul Pakistanului", a afirmat David Miliband, exprimandu-si totodata speranta ca toate partidele vor participa la alegeri si ca prizonierii politici vor fi eliberati.

@N