Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu-i rău, dar mai e treabă

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

În dimineaţa meciului cu Braga, am spus la radio că mă aştept la un meci bun şi măcar la un egal al CFR-ului. Ceea ce s-a petrecut însă în Portugalia mi-a depăşit net aşteptările: dincolo de rezultat, clujenii au jucat chiar fotbal, de fapt poate de asta a şi venit victoria pe care nimeni nu le-o poate contesta, pentru că CFR a fost superioară sub toate aspectele, de la tactică până la tehnica individuală şi la condiţia fizică. Celor care se temeau de rezultat, le reamintesc că Braga nu a fost niciodată un nume mare, Portugalia fotbalistică însemnând Benfica, Porto şi, hai, Sporting. Braga înseamnă eşalonul doi, pe deplin abordabil de orice echipă care se respectă. Iar CFR Cluj asta a şi arătat în acest început de sezon: că respectă fotbalul. Adică a avut un crescendo lesne sesizabil în Champions’ League, ceea ce înseamnă că staff-ul şi-a făcut foarte bine treaba, iar fotbaliştii au luat-o în serios. Este motivul pentru care merg pe mâna CFR-ului la calificare chiar în Champions’ League, nu în Europa League, la primăvară. În fond, nu văd de ce n-ar obţine toate punctele acasă, cu atât mai mult cu cât Manchester United are un start de sezon de-a dreptul împiedicat, chiar dacă a bătut-o pe Galata. Nu cred nici în repetarea prostiilor din trecut. Vă amintiţi de victoria Clujului, tot în prima etapă de Champions’ League, de acum câţiva ani, la Roma, cu 2-1. A urmat un mare fâs. Ei bine, de data asta CFR pare mai închegată, mai solidă, mai convinsă de propria-i forţă. Merg pe mâna ei fără reţinere. Dincolo, Steaua a făcut şi ea o minune, dar mulţumitor e doar rezultatul, nu şi jocul. Să nu uităm că golul prim a fost întâmplător, iar penalty-ul mană cerească. Pe fond însă, Steaua a fost dominată copios. Rezultatul însă e foarte bun, iar speranţa calificării e mare, mai ales fiindcă celelalte două echipe, Copenhaga şi Molde, nu cred că prezintă vreun pericol. O necalif

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 36 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 42 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 57 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Motivul pentru care 16 soldați ucrainieni vor fi înmormântați într-o groapă comună, la Cernăuți

Ziare.com acum o ora
Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea K

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°