O serie de fotografii în care apar politicieni din Statele Unite ale Americii pe vremea când erau la liceu au fost publicate de Huffington Post.
Printre personalităţile vieţii politice din SUA care apar în galeria foto de mai jos se numără Hillary Clinton, George W. Bush, Mike Bloomberg, Joe Biden, dar şi Michelle Obama, soţia preşedintelui.
Andrew Cuomo, în vârstă de 54 de ani, este cel de-al 56-lea guvernator din New York.
George W Bush, în vârstă de 66 de ani, a fost preşedintele SUA în perioada 2000 – 2004 şi în intervalul 2004 – 2009. Acesta a devenit cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii în urma unor alegeri mult discutate, desfăşurate la sfârşitul anului 2000. Pe 2 noiembrie 2004 a fost reales pentru a doua oară, învingându-l pe democratul John Kerry, la un scor foarte strâns. Al doilea mandat al său s-a terminat la data de 20 ianuarie 2009, odată cu depunerea jurământului de către succesorul său, Barack Obama. Tatăl său, George H. W. Bush, a fost cel de-al 41-lea preşedinte al SUA, cu 8 ani înainte.
Hillary Rodham Clinton, în vârstă de 54 de ani, este din 2009 Secretar de Stat în administaţia Barack Obama, a fost senator de New York în Senatul Statelor Unite ale Americii din partea Partidului Democrat din 2001 până în 2009. Hillary Clinton este căsătorită cu Bill Clinton, cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (între anii 1993 şi 2001). Hillary Clinton este de profesie avocat.
Joe Biden, în vârstă de 69 de ani, este al 47-lea vicepreşedinte al Statelor Unite. Înainte de a fi învestit în această funcţie la 20 ianuarie 2009, a fost senatorul senior al Statelor Unite pentru statul Delaware. El a îndeplinit funcţia de senator timp de 36 de ani, din 1973.
John Boehner, în vârstă de 62 de ani, este cel de-al 61-lea şi actualul Preşedinte al Camerei Repre