Cînd ţi se apleacă de urîtul lumii şi simţi nevoia unei spălări lăuntrice, ai la îndemînă două posibilităţi: ori fugi în natură, ori deschizi o carte. Ambele te duc spre aceeaşi lepădare de semeni. Dar dacă natura te primeneşte supunîndu-te unei cure de tip necuvîntător, o carte te vindecă printr-o terapie contrară. Te cufundă într-o lume în care cuvintele, ţinînd loc de oameni, te ajută să nu le mai simţi lipsa. Aceasta e senzaţia pe care o trăieşti parcurgînd cartea Madeei Axinciuc. E ca şi cum ai pătrunde într-un univers în care singura formă de inteligenţă admisă e cea de tip lingvistic. O inteligenţă a cărei hrană sunt cuvintele şi pentru care aerul, ca să fie respirabil, trebuie neapărat să fie alcătuit din noţiuni.

Protagonistul cărţii - Moise Maimonide - este el însuşi un cărturar de tip lexical. Pentru un astfel de învăţat, universul e pretextul de care are nevoie pentru a-şi crea propria lume filologică: una ridicată pe etimologii, pe jocuri de cuvinte şi pe textele din care s-a inspirat spre a-şi scrie lucrările. În ochii unui asemenea gînditor, studiul e mai important decît trăirea, iar textul e mai complicat decît viaţa. De aceea, a intra în cotloanele operei lui Maimonide aduce cu o veritabilă iniţiere. Eşti silit să cobori în subteranele şi polisemantismele unui text atît de ermetic încît simţi cum cel mai adesea îţi pierzi busola înţelegerii.

În Profetul şi oglinda fermecată, Madeea Axinciuc sapă la propriu în labirintul uneia din lucrările reputate prin dificultatea lor: tratatul Călăuza rătăciţilor. Cum însuşi Moshe Idel precizează în prefaţa cărţii, "Călăuza rătăciţilor este, incontestabil, cea mai dificilă carte scrisă de un gînditor evreu şi multe dintre ideile autorului sunt discutate în numeroase studii care încearcă să descifreze enigmele create de Maimonide. Orice încercare serioasă de a aborda capodopera gîndit