Aceste măsuri ‘vor duce la moartea Greciei, dar poporul nu va ceda’ , a afirmat Mikis Theodorakis pentru canalul de televiziune local Skai Stream. Compozitorul, în vârstă de 87 de ani şi personalitate proeminentă a rezistenţei împotriva dictaturii Coloneilor (1967-1974), a venit în faţa Parlamentului împreună cu Manolis Glezos, erou al rezistenţei antinaziste în Grecia. Cei doi bărbaţi, figuri emblematice ale stângii greceşti, au format recent o nouă mişcare, Rezistenţa Popoarelor Democrate Unite (ELADA).
Ca şi alţi manifestanţi, Mikis Theodorakis a fost victima gazelor lacrimogene lansate de poliţie asupra manifestanţilor pentru a-i dispersa. Angajaţi ai Parlamentului l-au convins să intre în clădire. De la declanşarea crizei în Grecia în 2010, celebrul compozitor a participat la mai multe manifestaţii de protest împotriva măsurilor de austeritate dictate de UE şi FMI, pe care le denunţă cu regularitate. La rândul său, Manolis Glezos participă la proteste din 2010. În februarie 2012, el a fost reţinut de poliţie în cursul manifestaţiilor la Atena, dar eliberat după scurt timp. Manifestul mişcării lor atacă sistemul euro: ‘Actuala arhitectură a sistemului, bazată pe tratatul de la Maastricht şi pe regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului /OMC/, a stabilit o maşină de produs datorii în Europa. O schimbare radicală a tuturor tratatelor este necesară. Avem nevoie urgentă de o schimbare a paradigmei, de o revenire a stimulării creşterii economice prin cerere, prin noi programe de investiţii europene, o nouă reglementare’.
Mikis Theodorakis este unul dintre cei mai importanţi compozitori greci, devenit celebru prin muzica filmului ‘Zorba grecul’.
Aceste măsuri ‘vor duce la moartea Greciei, dar poporul nu va ceda’ , a afirmat Mikis Theodorakis pentru canalul de televiziune local Skai Stream. Compozitorul, în vârstă de 87 de an