Plictisit de talk show-urile politice, în plină lună decembrie electorală, de pe toate posturile româneşti de televiziune, am dat întâmplător pe TVR 2 peste filmul „Endgame“ al regizorului englez Peter Travis.

Acţiunea se petrece la mijlocul anilor 1980 în Africa de Sud. Ţara se află în pragul războiului civil din cauza respingerii de către guvernul preşedintelui Botha a tuturor solicitărilor, interne şi internaţionale, de a renunţa la regimul de apartheid.

La sugestia britanicilor, interesaţi economic şi politic de instalarea democraţiei, doi oameni, din tabere diferite, îşi asumă riscul de a purcede la negocieri. Riscul provine din faptul că negociatorii sunt ameninţaţi de radicalii din cele două tabere care nu doresc realizarea unui acord. Nu întreg Consiliul Naţional African (CNA) e dispus să abandoneze violenţa, nici întreg guvernul să promită reforme.

Lecţia istoriei

Nelson Mandela se află în închisoare. Eliberarea lui se numără printre revendicările CNA pe care guvernul nu vrea să la satisfacă. O luptă surdă şi tenace se poartă între cei care socotesc negocierea drept singura soluţie capabilă să evite războiul civil şi cei care împing încet-încet lucrurile către un deznodământ tragic. Istoria se cunoaşte. Un happy-end deloc artificial! Cei care biruiesc sunt, din fericire, moderaţii, „împăciuitoriştii“, adversarii discriminărilor rasiale şi sociale. Radicalii, cei nedispuşi la compromis şi la cooperare, pierd partida.

Filmul se bazează, cum v-aţi putut da seama, pe împrejurări reale. Actori cunoscuţi, ca William Hurt sau

Jonny Lee Miller, intră bine în pielea protagoniştilor istorici, precum Mandela, Mbeki sau De Klerk. În câteva secvenţe documentare îl vedem chiar pe acesta din urmă. Mai trebuie spus că succesul negocierilor i-a determinat pe separatiştii irlandezi şi pe liderii Hamas să poarte discuţii secrete cu CNA, spre