Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Ciobi\", pe urmele \"trabajadorului\" Vigo

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 iulie 2011 · ·

Liviu Ciobotariu pregăteşte echipa în cantonamentul din Austria, dar în campionat \"câinii roşii\" ar putea fi conduşi tot de Ioan Andone.

În timp ce rivalele Steaua şi Rapid au planuri mari pentru viitorul sezon, propunându-şi ca obiectiv titlul, la Dinamo domneşte haosul. Jucătorii se pregătesc în Austria cu gândul la restanţele financiare pe care le au de încasat, iar şefii clubului nu numai că n-au reuşit să facă vreun transfer, dar i-au şi pierdut pe fundaşii Ştefan Bărboianu şi Valerică Găman, cărora le-au expirat contractele cu Dinamo.

Colac peste pupăză, antrenorul Liviu Ciobotariu nu ştie dacă va apuca să pregătească echipa în noul sezon. Ioan Andone este dispus să revină la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, iar "Ciobi" ar putea păţi precum spaniolul Esteban Vigo, care, la începutul anului 2006, a efectuat pregătirea de iarnă cu Dinamo, dar formaţia a început returul cu Ion Marin pe bancă.

"Revine, dacă echipa va fi întărită"

După finala Cupei României, pierdută de dinamovişti în faţa Stelei, Ioan Andone şi-a strâns toate lucrurile din cantonament şi i-a anunţat pe şefi că pleacă. Între timp, "Fălcosul" s-a sucit şi vrea să revină la formaţia "roş-albă".

"I-a anunţat pe conducători că revine la Dinamo dacă jucătorii îşi vor primi restanţele financiare, iar echipa va fi întărită cu încă doi fotbalişti", a declarat, pentru EVZ, un apropiat al antrenorului.

La Dinamo nu ar fi prima dată când un antrenor ar efectua pregătirea, iar altul ar conduce echipa în campionat. La începutul anului 2006, spaniolul Esteban Vigo era instalat pe banca tehnică a "câinilor roşii" de Ioan Becali, pe atunci preşedinte al clubului, înlocuindu-l în post chiar pe Ioan Andone.

"Trabajadorul" - cum îl numea fostul impresar pe Vigo - n-a prins însă nici măcar un meci în campionat. Înainte de startul r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 58 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 17 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 43 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 31 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 19 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°