Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Galaţi, castanii au înflorit a doua oară

Publicat in Romania Libera, luni 19 septembrie 2011 ·

Datorită creşterii temperaturii peste media lunii septembrie, copacii au din nou flori.

Un castan aflat pe strada Tecuci, în apropierea intersecţiei cu bulevardul George Coşbuc, îi surprinde pe trecători printr-o imagine inedită, în ramurile sale dominate de frunze ruginite fiind atât castane aflate la maturitate, cât şi flori. Nu e o premieră, pentru că la Galaţi au mai fost semnalate şi în anii trecuţi cazuri în care liliacul sau salcâmii au înflorit din nou în septembrie sau octombrie.

În tradiţia populară se spune că atunci când arborii înfloresc a doua oară e un semn că toamna va fi îndelungată şi blândă. Specialiştii spun că această a două înflorire este o transformare fiziologică cauzată de variaţiile climatice, un răspuns al arborilor la variaţii de temperatură care ies din evoluţiile termice obişnuite în perioada de vară-toamnă. După ce în cursul lunilor trecute, în sudul ţării au fost şi seri sau nopţi cu temperaturi mai scăzute în raport cu media multianuală şi care au constituit pentru vegetaţie un şoc climatic, canicula din aceste zile, cu mult peste media lunii septembrie, a „păcălit" arborii care prin această a doua înflorire simulează o a doua primăvară a acestui an.

Horticultorii spun că toamna înfloresc doar „mugurii adormiţi", care nu au apucat să se deschidă primăvara şi care, stimulaţi de creşterea temperaturii, şi-au reluat procesul de vegetaţie. Există o corelare între vegetaţia arborilor şi stimulii climatici, iar rezistenţa arborilor la temperaturi extreme depinde de succesiunea sezoanelor şi caracteristicile termice ale acestora. Spre exemplu, în apropierea zonelor polare există o specie de pom fructifer care în cursul iernii rezistă până la temperaturi de minus 40 de grade, dar piere dacă în cursul verii se produce o temperatură de minus 5-10 grade. Specialiştii sunt unanimi asupra unui fapt: indiferent dacă e vorba de c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

News.ro acum 44 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană. După aproape 40 de ore de la dispariţia lor, salvatorii continuă să

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum 27 minute
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 12 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 8 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°