Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Policlinica din Alba Iulia, închisă până în ianuarie 2010

Publicat in Adevarul, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Medicii care lucrează la Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba au decis să-şi ia cele patru zile libere în perioada dintre Crăciun şi Revelion. Mai multe persoane care au venit din oraşe îndepărtate din judeţ au fost nevoite să facă cale întoarsă. Pacienţii spun că nu au fost anunţaţi de acestă schimbare de program.

A bătut drumul degeaba din Câmpeni

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Diana Ciobotea, spune că programul a fost anunţat de mai mult timp şi a fost afişat şi la policlinică. „Nu am făcut un anunţ oficial dar s-a spus de mai multe ori în diverse interviuri. Programul a fost hotărât încă de la începutul lui decembrie şi nu au fost făcute programări în acestă perioadă“, a spus Diana Ciobotea.

O parte dintre cei care luni şi marţi au trecut pe la ambulatoriul de pe strada Muşeţelului nu aveau programări şi au mers pentru o consultaţie la medicul specialist. „Am venit de la Câmpeni pentru o consultaţie la medicul ORL. Am venit degeaba şi acum mai am de aşteptat până la anul. Nu-i o urgenţă pentru mine dar dacă era ceva mai grav nu ştiu ce făceam. Trebuiau să anunţe în mai multe feluri să nu batem drumul fără rost“, a spus Dumitru Şenilă, de 62 de ani, pensionar. Acesta a venit la policlinică degeaba de la o distanţă de 80 de kilometri.

Permanenţă doar la Urgenţă

Cu o problemă de sănătate a ajuns la ambulatoriul de specialitate al spitalului judeţean şi Maria Grecu din Baia de Arieş. „Am avenit pentru o consultaţie la medicul cardiolog. Am trimitere de la medicul de familie pentru că m-am simţit rău mai ales acum de sărbători. Acum am de aşteptat până după Anul Nou pentru a lua un tratament“, a spus femeia de 51 de ani. Persoanele care au nevoie urgentă de medic se pot adresa Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Alba.

„Din data de 4 ianuarie programul la policli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 44 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 59 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°