„Lirică electorală, sloganuri şi versificaţii satirice de campanie“ este titlul „Anexei“ care încheie recenta carte a lui Cristian Preda de la Polirom, „Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 până în prezent“.

Voi scrie altădată despre cartea lui Cristian Preda, absolut remarcabilă. Deocamdată mă opresc la „Anexă", care este o mică antologie de texte poetice ocazionale, ocaziile fiind, se înţelege, campaniile electorale din România ultimilor 180 de ani.

Trebuie să mărturisesc că multe texte îmi erau necunoscute, deşi literatura română n-a dus lipsă de poezie ocazională, atât în epoca romantică de la mijlocul secolului XIX, cât şi imediat după 1948, când devenise specia preferată a poeţilor realişti-socialişti, iar eu am publicat o istorie a literaturii din care astfel de producţii fac, într-un fel, parte.

Calitatea textelor este, aproape fără excepţie, lamentabilă. E vorba de satire, epigrame, ode, imnuri şi altele, semnate ori anonime, aparţinând câteodată unor autori celebri. Cristian Preda le-a cules exclusiv pe cele care se referă la alegeri, adică la vot. Printre primii autori se numără Vasile Alecsandri, cu o satiră fără pic de sare şi piper la adresa lui „gură cască" „omu politicu", tipărită, unde credeţi?, în „Convorbiri literare", în 1867. Până şi ortografia revistei junimiste era la data aceea îngrozitoare. Cam toate gazetele vor publica de-a lungul vremii texte asemănătoare, mai cu seamă oficioasele partidelor, de la „Viitorul" liberal la „Scânteia" comunistă. Şi, desigur, efemerele foi satirice, câtă frunză, câtă iarbă, de la „Moftul român" al lui Caragiale încoace.

Frauda de ieri şi de astăzi

Nu au, evident, de-a face cu literatura. Iar, ca reflex al unor atitudini politice, sunt „datate" şi au nevoie de note de subsol pentru a fi înţelese de cititorul actual. Am căutat zadarnic o brumă de „universalitate", deşi, zice-se