PSD Diaspora deschide, în luna mai a acestui an, patru organizaţii locale în Franţa, la Paris, Bordeaux, Lyon şi Nisa, urmând ca pe 13 Mai să aibă loc conferinţa de înfiinţare a organizaţiei teritoriale PSD Franţa. PSD Diaspora deschide, în luna mai a acestui an, patru organizaţii locale în Franţa, la Paris, Bordeaux, Lyon şi Nisa, urmând ca pe 13 Mai să aibă loc conferinţa de înfiinţare a organizaţiei teritoriale PSD Franţa.
Din partea conducerii PSD Diaspora va participa deputatul Cristian Rizea, preşedintele organizaţiei.
Pe 6 Mai, toţi membrii PSD Diaspora, care deţin dublă cetăţenie, română şi franceză, vor merge la vot pentru a-l susţine pe Francois Hollande, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
'Suntem convinşi că momentul schimbării a venit şi în Franţa. Întreaga Europă are nevoie, atât pe plan politic, cât şi pe plan economic, de victoria lui Francois Hollande pe care îl susţinem pentru că suntem parte a aceleiaşi familii politice la nivel internaţional şi pentru că astfel, România va beneficia de un sprijin real din partea Franţei', a precizat preşedintele PSD Diaspora.
Acţiunea face parte din programul PSD Diaspora de a inaugura filiale social-democrate în ţările unde există comunităţi semnificative de români, în vederea susţinerii drepturilor acestora.