Primarii vor organiza saptamana viitoare un miting impotriva reducerii bugetelor de catre guvern. Asemenea colegilor din Vrancea si Galati, edilii vor protesta in fata Prefecturii, cerand banii inapoi. „Cerem sa ni se dea fondurile de la inceputul anului, asa cum erau ele", a declarat Vasile Capota, presedintele Asociatiei Comunelor din judet. Primarii spera ca, in demersul lor, sa fie sprijiniti de Consiliul Judetean (CJ), de prefectura si de mediul politic. Presedintele CJ, Mihai Tabuleac, a precizat ca a sprijinit cat a putut primariile prin actiunile pe care le-a intreprins. „Este bine ca participa la un miting in fata prefecturii, pentru ca institutia reprezinta o alungire a guvernului si toate masurile de austeritate de acolo vin", a declarat Mihai Tabuleac. O alta veste proasta pentru primarii este ca la sedinta ordinara din aceasta luna se va reduce si bugetul propriu al Consiliului Judetean si fondul de rezerva. „Din fondul de rezerva vroiam sa mai ajut cateva primarii in trimestrul patru, insa acum nu se mai poate", a mai adaugat presedintele CJ. La inceputul lunii, CJ a organizat o sedinta in care si-a dat acordul pentru reducerea bugetelor cu 8,4 milioane lei. Consilierii judeteni au avut si posibilitatea respingerii proiectului, insa, in aceasta situatie, conturile institutiei si a primariilor ar fi fost blocate. Sursa: Monitorul de Botosani Primarii vor organiza saptamana viitoare un miting impotriva reducerii bugetelor de catre guvern. Asemenea colegilor din Vrancea si Galati, edilii vor protesta in fata Prefecturii, cerand banii inapoi. „Cerem sa ni se dea fondurile de la inceputul anului, asa cum erau ele", a declarat Vasile Capota, presedintele Asociatiei Comunelor din judet. Primarii spera ca, in demersul lor, sa fie sprijiniti de Consiliul Judetean (CJ), de prefectura si de mediul politic. Presedintele CJ, Mihai Tabuleac, a precizat ca a sprijinit