Vă oferim în continuare o recenzie a cărţii lui Vladimir Tismăneanu The Devil in History. Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century, apărută anul trecut în SUA (volumul a fost tradus în limba română recent la Editura Humanitas, sub titlul Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX). Recenzia a fost publicată în The Weekly Standard (12 august 2013), iar autorul ei, istoricul american Ronald Radosh, este coautor, alături de Allis Radosh, al lucrării A Safe Haven: Harry S. Truman and the Founding of Israel.
Pentru cei care s-au considerat oameni de stânga, a devenit o convingere de la sine înțeleasă faptul că însuși conceptul de totalitarism era profund eronat. Marxismul, se spunea, provenise din epoca Iluminismului și căutase perfecțiunea omului într-o societate fără clase care va sfârși în ceva aproape de paradisul pe pământ. Fascismul, pe de altă parte, se bazase pe barbarie, loialitate față de lider, dedicare pentru războiul total și un rasism agresiv, care îi privise pe evrei ca pe năpasta lumii civilizate și care ceruse eliminarea lor completă.
În ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, opinia liberală din Statele Unite și Europa Occidentală era aceea că Uniunea Sovietică a lui Iosif Stalin reprezenta avangarda coaliției antifasciste mondiale. Când, în 1936, a izbucnit Războiul Civil Spaniol, antifasciștii din Occident l-au perceput ca pe un efort nobil, susținut de Comintern, de a distruge fascismul înainte ca Germania nazistă sau Italia fascistă să înceapă războiul – și au dezavuat politica nonintervenționistă a Statelor Unite și a altor puteri occidentale. Au privit Uniunea Sovietică drept singura națiune ai cărei lideri credeau că sprijinul militar și economic dat republicii spaniole o poate salva și îi poate învinge pe generalii falangiști conduși de Franco.