Leul s-a depreciat cu aproape 30% de la începutul crizei, cel mai mare şoc fiind încasat odată cu căderea Lehman Brothers în toamna lui 2008, iar scenariul de atunci s-ar putea repeta în linii mari şi în cazul ieşirii Greciei din zona euro, de data aceasta cotaţiile urmând să treacă de 5 lei/euro.
RBS Bank. Ea apreciază că o creştere cu 10% a cursului de schimb în cazul ieşirii Greciei din zona euro este un scenariu plauzibil, dar crede că nici o depreciere cu 20% a leului nu este imposibilă, chiar dacă ar fi "mai greu de materializat".
Pe de altă parte, există în piaţă opinii potrivit cărora şocul ieşirii din zona euro a Greciei va fi doar emoţional şi de scurtă durată, ceea ce va permite Băncii Naţionale să apere leul şi să împiedice o depreciere prea bruscă înainte ca tensiunile de pe piaţă să se calmeze."Cred că ne-am hazarda să înaintăm anumite cifre privind creşterea cursului de schimb. Cu certitudine vor exista presiuni de depreciere, dar cât va fi această depreciere depinde de BNR şi de nivelul de curs pe care aceasta îşi va propune să-l apere. Cred că va fi un impact emoţional, dar ulterior lucrurile se vor calma", crede Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii.
Economistul-şef al BRD, Florian Libocor, vede la rândul său o depreciere mai mică a leului, până la 4,7 lei/euro, şi spune că şocul ieşirii Greciei din zona euro nu va fi unul direct asupra economiei româneşti şi va putea fi gestionat. Totodată, el consideră că deşi este un scenariu discutat la nivel oficial, o ieşire a Greciei din zona euro nu este o opţiune dorită de liderii europeni. "Dacă luăm ca reper un nivel de 4,30 lei/euro şi asumăm un şoc de depreciere de circa 10%, atunci, matematic, cursul poate ajunge la un nivel uşor peste 4,7 lei/euro. Până acolo însă mai există cel puţin un punct de rezistenţă. La nivel de s