Cotaţiile bursiere ale marilor companii la nivel mondial au ajuns în această perioadă la cele mai mici niveluri din ultimii doi ani şi jumătate sau chiar mai mult, se arată într-o analiză realizată de Bloomberg, la împlinirea a patru săptămâni de când a reînceput frenezia pe pieţele financiare.
Bursele americane s-au prăbuşit în perioada analizată, trimiţând indexul Standard & Poor's 500 la nivelul cel mai scăzut din martie 2009 încoace. Din 22 iulie, indexul a pierdut 16 procente, în contextul în care valoarea companiilor din care este compus a scăzut cu trei trilioane de dolari. Cele 500 de companii înseamnă circa 75% din piaţa de capital americană.
Cel mai accentuat declin l-a simţit Hewlett-Packard (HP), companie ce şi-a văzut cotaţiile prăbuşindu-se cu 27% doar în săptămâna care tocmai s-a încheiat. Pe lângă panica legată de o a doua recesiune în SUA şi de faptul că băncile europene ar putea avea probleme mult mai mari decât arată datele oficiale, în cazul HP au contat şi zvonurile potrivit cărora gigantul IT şi-ar putea vinde divizia de calculatoare, cea mai mare din portofoliul grupului. Reculul de 27% a fost cel mai mare din octombrie 1987 până în prezent.
Haideţi la cumpărături!
Indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut 4%, iar Morgan Stanley Cyclical al companiilor care depind cel mai mult de evoluţia economică a scăzut cu 10 procente. Care pot fi avantajele în acest context sumbru? Cine are bani poate cumpăra acţiuni la preţuri extrem de mici. Este şi cazul miliardarului american Warren Buffet, după cum el însuşi a povestit săptămâna trecută. Berkshire Hathaway Inc, fondul său de investiţii, şi-a majorat participaţia la compania de servicii financiare Wells Fargo & Co. (WFC), profitând de declinul acţiunilor listate la bursă. „Îmi place să cumpăr când toată lumea vinde", a declarat Buffet într-un interviu la postul