Vanzarea la licitatie a unui tablou exceptional al lui Ion Tuculescu a readus in actualitate nemultumirile legate de erorile care se fac atunci cand se evalueaza si se stabileste pretul de pornire pentru o lucrare de arta. Astfel de erori sunt destul de rare, dar de fiecare data vaduvesc cate o creatie importanta de un palmares de piata.
Avem trei case de licitatii importante, cu metode diferite de a pune in valoare operele ce sunt scoase la vanzare. Expertii de la Alis stabilesc un pret de pornire, cei de la Monavissa anunta o estimare a pretului, in timp ce la Pogany in catalog exista un pret de evaluare, dar licitatia incepe de la un pret ceva mai mic. O eroare greu de justificat apare cand diferenta dintre pretul minim si cel maxim estimat este mare, ca suma dar mai ales ca procent. De exemplu, o carte a lui B. Fundoianu din 1930, Privelisti, a fost evaluata de la 500 la 1.000 lei. In aceeasi licitatie, o editie mai recenta de poezii Fundoianu este evaluata de la 90 la 100 de lei. Diferentele normale sunt de 10-20 la suta. Cand sunt mai mari, chiar de pana la 50 la suta, ridica serioase semne de intrebare. O alta eroare este un pret prea mic, sau un pret prea mare la pornire: adica preturi care nu tin cont de cota medie a artistului/obiectelor de acelasi gen. Aici au de pierdut Casele de licitatii si deponentii.
Politica preturilor mari se bazeaza pe dorinta comerciantilor de a creste cota artei romanesti. Exista experti care sustin ca piata trebuie fortata dincolo de legea obiectiva a cererii si ofertei, astfel incat un Tuculescu, de exemplu, sa ajunga la o cota apropiata de cea a lui Raoul Dufy, cu care este comparat - de la cateva zeci de mii la multe sute de mii de euro. Piata din Romania are insa recorduri mult mai modeste: cea mai scumpa opera de arta ramane, dupa toate statisticile oficiale, un Grigorescu cumparat in 2003 cu 59.900 euro. In ace