Nici o surpriză ieri la Tribunalul Argeş, în scandalul de corupţie din arbitraj. Reţinuţi miercuri pentru 24 de ore, centralul Sorin Corpodean, asistentul Marcel Savaniu şi vicepreşedintele autosuspendat al CCA, Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Totodată, Tribunalul Argeş a amânat ieri judecarea cererii de eliberare sub control judiciar a directorului general al societăţii PIC din Piteşti, Liviu Făcăleaţă, şi el arestat pentru 29 de zile în cazul corupţiei din arbitraj.
Astăzi se va judeca la aceeaşi instanţă cererea similară făcută de finanţatorul lui FC Argeş, Cornel Penescu, iar la Curtea de Apel Argeş va fi pe rol recursul împotriva măsurii de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar a fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, şi a fostului director al OPC Argeş, Cristian Libertatu.
În motivarea arestării preventive pentru 29 de zile a celor trei, DNA susţine că arbitrul Sorin Corpodean a primit 15.000 de dolari de la Liviu Făcăleaţă, pentru a avantaja echipa FC Argeş, arbitrul Marcel Savaniu a primit, tot de la Făcăleaţă, 3.000 de dolari, în acelaşi scop, iar Marcel Lică a primit 2.000 de dolari pentru a întocmi un raport de observare favorabil echipei piteştene. Cel mai probabil, recursul la decizia arestării preventive a acestora se va judeca săptămâna viitoare.
Nicolae Grigorescu a demisionat
Vicepreşedintele CCA, Nicolae Grigorescu, şi-a înaintat ieri demisia din funcţie.
"Nu cunosc motivele pentru care Nicolae Grigorescu a plecat. Oricum, noi nu l-am dat afară, el s-a dat singur. Demisia lui arată care este spectrul din care putem să aducem oameni care să conducă arbitrajul românesc", a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.
"Am demisionat pentru a urgenta numirea unui preşedinte nou la CCA", a spus Grigorescu. La 16 aprilie, Grigorescu preluase preroga