Vorbind ca observator politic, Claudiu Săftoiu s-a referit la o situaţie devenită deja banală în intervenţiile publice ale lui Traian Băsescu. Cea în care preşedintele a susţinut că el ştie, că el are informaţii despre unele mişcări ale politicienilor.
Convocat să ierarhizeze întâmplările săptămânii trecute, mai mult ca sigur, un analist politic ar pune pe locul întâi, cu coroniţă, ceea ce s-a numit scandalul Claudiu Săftoiu. O afirmaţie a fostului şef al SIE la una dintre maşinăriile de tocat vorbe goale, zise şi talk-show, a stârnit un tărăboi de proporţii. Au intervenit cu luări de poziţie publice: Administraţia Prezidenţială (de două ori), Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie, foşti preşedinţi ai republicii, şefi de ONG-uri, politicieni de tot soiul, conducerile SRI şi SIE. Flacăra scandalului s-a aprins marţi după-amiază, cu puţin înainte de transmiterea în direct a montajului literar-artistic de tip hollywoodian numit instalarea lui Obama. Iute transformată în vâlvătaie, flacăra a ars o întreagă zi – miercuri –, la concurenţă cu un alt eveniment al mahalalei mediatice autohtone: descoperirea Magdei Ciumac de Dan Diaconescu proaspăt ieşit din tomberon. Joi dimineaţă, din întreg incendiul profeţit de unii ca un Watergate, nu mai rămăsese nici măcar cenuşa. Situaţia a revenit la cea de marţi după-amiază, înainte ca fostul şef la SIE să deschidă gura. Nemaipomenita rapiditate cu care s-a aprins şi s-a stins acest scandal era un lucru previzibil. Aşa cum am scris şi zis de zeci de ori (în chip inutil, desigur), nota definitorie a realităţilor noastre postdecembriste o dau scandalurile care trec la fel cum au venit. Previzibilă era şi o altă notă definitorie a scandalului: crearea unei vâlvătăi din nimic fără ca o clipă, pe parcursul lui, cei care l-au alimentat, dar şi cei care l-au urmărit de