● Déjà Vu (România, 2013), de Dan Chişu.

Deşi joacă şi rolul principal din Déjà Vu – rolul unui bărbat prins între soţie şi amantă –, regizorul Dan Chişu nu-şi arată faţa pe ecran. Noi, spectatorii, nu avem acces la evenimente decît prin ochii personajului său, „jucaţi“ de ochiul camerei de filmare, pe care regizorul-actor a purtat-o pe cap, instalată într-o cască. Deja trecut bine de 50 de ani în momentul în care s-a apucat de regie, Chişu a sudat patru filme (dintre care doar unul finanţat prin CNC), din 2010 pînă acum. Mai mult decît oricare dintre celelalte, Déjà Vu atestă simpatica juvenilitate a energiei sale – un spirit de tip „mă joc şi eu de-a ce vă jucaţi voi“. În cinematografia autohtonă, camera „subiectivă“ fusese pînă recent jucăria lui Adrian Sitaru, a cărui tehnică de a nara, în primele sale două lungmetraje (Pescuit sportiv şi Din dragoste cu cele mai bune intenţii), fusese să comute riguros între privirile mai multor personaje. Chişu ia această jucărie şi fuge cu ea – în sensul că nu mai vrea să-i dea drumul un film întreg –, ba nu numai că fuge, ci la un moment dat chiar sare cu ea în apă şi porneşte înot în urmărirea unei bărci cu motor, de la bordul căreia e lovit în mod repetat cu nişte vîsle! (Dacă MTV România ar acorda premii producţiilor cinematografice locale, tradiţional-MTV-ista categorie „Cea mai bună secvenţă de acţiune“ ar fi ca şi adjudecată pe 2013.)

DE ACELASI AUTOR Figuri impuse Corporalitate Cerul de deasupra săracilor Nopţi de neon şi depravare Din Pescuit sportiv al lui Sitaru, Chişu o mai reţine pe Ioana Flora în rolul amantei, în timp ce din Marţi, după Crăciun al lui Radu Muntean, el o reţine pe Mirela Oprişor în rolul soţiei înşelate – cu furia ei de-acolo cu tot, dar nu şi cu distanţa/altitudinea analitică menţinută de Muntean în raport cu exhibiţiile ei şi ale celorlalte personaje. Propulsat narativ de insis