"Astăzi, telefonul tău ştie cine eşti, unde eşti şi unde te duci. Având aceste lucruri, plus permisiunea ta, este posibil pentru programatori să facă programe care să îţi sugereze unde să te duci, ce oameni să cunoşti, ce activitaţi să faci şi aşa mai departe", crede CEO-ul Google, Eric Schmidt.
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat CNN, în care directorul executiv a vorbit despre inovaţii, viitorul tehnologiei, dar şi despre lupta tabletelor cu Android împotriva iPad-urilor.
"Până la urmă, mobilele fac ce ştiu ele mai bine: reţin totul şi fac sugestii. Iar asta te face un om mai bun şi îţi permite să-ţi petreci timpul liber mai bine", spune Schmidt.
Directorul a explicat că, pe măsură ce gadgeturile vor reţine mai multe despre utilizator, experienţa acestuia va fi din ce în ce mai personală. "Calculatorul îţi va sugera lucruri de care ai putea fi interesat. Dacă eu sunt un fan al istoriei, el îmi va spune, în timp ce merg pe stradă, istoria acelor locuri".
Google, dar şi Apple (loc unde de asemenea a lucrat Schmidt) s-au aflat de curând în centrul unei controverse legate de telefoanele mobile şi modul cum acestea îi localizează pe utilizatori. Smartphone-urile produse de cele două companii reţin traseul precis al posesorilor - fără consimţământul acestora - şi îl bagă în baza de date.
Unii spun că acest lucru înseamnă o experienţă personalizată, în timp ce alţii cred că Google şi Apple ar trebui să-şi anunţe clienţii ce date strâng şi de ce o fac.
"Astăzi, telefonul tău ştie cine eşti, unde eşti şi unde te duci. Având aceste lucruri, plus permisiunea ta, este posibil pentru programatori să facă programe care să îţi sugereze unde să te duci, ce oameni să cunoşti, ce activitaţi să faci şi aşa mai departe", crede CEO-ul Google, Eric Schmidt.
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat CNN, în care