Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până unde vor merge “Indignaţii” din Spania?

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

Público, Spania: Pe 22 mai, spaniolii au sancţionat guvernul socialist în timpul alegerilor locale. Dar în toată ţara, manifestaţiile continuă pentru a cere mai multă democraţie politică. Totuşi această mişcare nu este suficient de structurată pentru a dura.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi. Scânteia aprinsă de mişcarea Democracia Real Ya (Democraţia Adevărată Acum-DRY) s-a aprins. Şi într-un mod atât de neşteptat şi puternic, încât puţini îndrăznesc să prezică până unde va ajunge mişcarea de regenerare democratică a miilor de tineri care au ocupat mai multe pieţe spaniole de şapte zile încoace.

Cauzele: Criza economică dar nu numai

“Una dintre cele mai bune studente ale mele de acum câţiva ani se afla pe 15 mai în Puerta del Sol. Este internă într-un birou de avocaţi pentru 300 de euro”, povesteşte Irene Martín, doctor în Ştiinţe Politice a Universităţii Autonome din Madrid (UAM). Nu este un caz excepţional, ci reprezentativ al problemelor tinerilor spanioli, care cunosc cu vârf şi îndesat precaritatea locurilor de muncă, având în vedere că rata şomajului ajunge la 43% în Spania. “Situaţia lor este cea mai rea din toată Europa, chiar mai rea decât în Grecia”, subliniază ea. Martín spune că tinerii sunt grupul cel mai semnificativ din Mişcarea din 15-M şi arată două caracteristici ale acestora: “Aparţin unor organizaţii care nu sunt foarte cunoscute şi sunt oameni care nu sunt politizaţi”. În realitate, se confruntă cu o situaţie “obiectiv dezastruoasă, care probabil se va înrăutăţi”.

Condiţiile economice nu sunt suficiente pentru a explica fenomenul. Pentru profesorul de sociologie de la Universitatea Complutense din Madrid, Ignacio Sánchez-Cuenca, nemulţumirea din cauza crizei este evidentă: “Condiţiile se întruneau încă din mai 2010, când José Luis Rodríguez Zapatero a făcut virajul în poli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 19 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 32 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 3 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°