Anul trecut, Instituţia Prefectului a găsit, în urma unor verificări, 30 de hotărâri de consiliul local sau ordine emise de primari ca fiind ilegale. Cu toate că a solicitat, în scris, revocarea acestor hotărâri, două în nouă dintre cele 30 de cazuri primăriile au ţinut cont de cererea prefectului.
Primarii din Sălaj nu par să recunoască autoritatea prefecturii, care are, potrivit legii, rolul de a verifica legalitatea actelor emise de către administraţiilor publice locale. O demonstrează o statistică făcută de instituţie pentru anul trecut, potrivit căreia din 30 de documente găsite nelegale, doar nouă au fost revocate de primării, pentru restul de 21 fiind promovate acţiuni în contencios administrativ. Potrivit unui raport al Instituţiei Prefectului, cele mai frecvente ilegalităţi făcute de primării, pentru care s-a mers în instanţă, sunt legate de nerespectarea competenţei materiale în adoptarea şi emiterea actelor administrative, de modul de administrare a domeniului public şi privat, de salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual, de angajarea de personal, cu încălcarea legislaţiei în vigoare, de stabilirea amenzilor, arendăride terenuri, contracte de schimb, atribuiri de locuinţe ANL, lipsa numărului necesar de voturi în adoptarea hotărârilor.
Astfel de probleme au fost întâlnite - susţin reprezentanţii Prefecturii, la Zalău, Cehu-Silvaniei, Şimleu Silvaniei şi Jibou, precum şi comunele Benesat, Bălan, Buciumi, Creaca, Letca, Mirşid, Românaşi, Şărmaşag şi Năpradea.