Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care ţări din Uniunea Europeană depind de Gazprom?

Publicat in Capital, marți 5 iunie 2012 ·

Pe data de 31 mai, şi-a început lucrările la Budapesta al treilea summit energetic din Ungaria. Cu acest prilej, a luat cuvântul Didier Loeb, şeful Departamentului de marketing şi planificare strategică al filialei franceze a companiei Gazprom, scrie presa rusă, preluată de Rador.

El a precizat că trustul Gazprom este pregătit să satisfacă în următorii ani cererea tot mai crescută de gaze naturale din Europa. Didier Loeb a precizat că un sfert din producţia de gaz a trustului Gazprom merge pe piaţa europeană, ceea ce înseamnă jumătate din profiturile acestei companii din Rusia. Cota de gaze a Gazpromuluui a crescut pe piaţa europeană de la 24% în anul 2010, la 27% în 2011.

În cifre absolute, Gazprom a exportat în Europa de la 139 de miliarde de metri cubi, în anul 2010, la 150 de miliarde, în 2011. În consecinţă, au crescut şi profiturile acestei companii - de la 968,6 miliarde de ruble, în anul 2010, la 1310 miliarde de ruble, în 2011. Didier Loeb a precizat că, prin filiala Gazprom Marketing and Trade din Franţa, se vând în prezent în Uniunea Europeană 80 de miliarde de metri cubi de gaz.

Gazprom intenţionează să investească în construcţia de spaţii de depozitare în Europa, să-şi dezvolte tehnologia de lichefiere a gazelor pentru export pe pieţele din Coreea, China şi Japonia, dar şi din Europa sau America. În strategia de vânzări a Gazpromului, cel mai important rol îl au contractele pe termen lung. După cum arată un sondaj realizat de "BP Statistical Review of World Energy" pe anul 2010, ţările din UE, care îşi asigură 100% necesarul de gaze de la Gazprom sunt Bulgaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Finlanda şi Estonia.

(În realitate, România are încă zăcăminte proprii de gaze naturale. Nu se bazează exclusiv pe importurile din Rusia - nota red.VP).

Alte ţări îşi completează necesarul de gaze, importat în mare parte de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 17 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°