Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În stilul Şeherezadei

Publicat in Romania Literara, vineri 14 septembrie 2012 ·

Scrierile cu caracter memorialistic şi diaristic reprezintă un segment important al literaturii postdecembriste. Din acest filon cu resurse aparent inepuizabile descinde şi creaţia în proză a lui Mihai Cantuniari, cunoscut mai demult drept poet şi hispanist, cu traduceri remarcabile din literatura spaniolă şi sud americană, traduceri care i-au şi adus, în anul 2006, un binemeritat premiu din partea Uniunii Scriitorilor.

O serie de fragmente publicate în anii trecuţi în revista România literară nu au trecut neobservate, cel puţin în ochii publicului avizat, iar criticul Alex Ştefănescu vestea în Istoria literaturii române contemporane (2005), la finalul capitolului pe care îl consacra poetului şi traducătorului Mihai Cantuniari, apariţia unei cărţi „în stilul Şeherezadei”. Într- o formă expresivă, observaţia criticului surprinde esenţialul. Nu întâmplător, când vine vorba despre scriitorii noştri cei mai importanţi, preferinţa autorului se opreşte asupra lui Mihail Sadoveanu. Vocaţia narativă şi plăcerea actului narativ (declarată reiterativ) reprezintă o linie de forţă a prozei lui Mihai Cantuniari.

Ocarina de lut (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011) este al doilea volum dintr-o trilogie de o certă amploare epică – Omul ca iarba – inaugurată prin Bărbatul cu cele trei morţi ale sale (Ed. Humanitas, 2007). Primul volum acoperă perioada 2001 – 2005, iar cel de acum duce mai departe, într-un mod simetric, cronologia iniţiată, consemnând faptele petrecute (atât în lumea exterioară, cât şi în lumea lăuntrică a autorului) pe parcursul următorilor cinci ani (2006 – 2010).

Cartea, de o apreciabilă anvergură epică, este o creaţie plurivalentă şi exprimă în ansamblu un mod personal de raportare a autorului la fenomenul existenţei, cu tot ceea ce implică acest lucru. Dar dincolo de multitudinea uneori deconcertantă a temelor, ideilor sau motivelor care compun

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°