Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se gândesc să lase în urmă cartierul de carton

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 iunie 2011 ·

Locuitorii din cartierul ACH au început să îşi caute alte locuinţe, în cazul în care de săptămâna viitoare vor primi ordin de evacuare. Reprezentanţii celor 96 de familii, alcătuite din peste 300 de persoane, au aflat că, pe 22 iunie, trebuie să se prezinte în instanţă, unde se va judeca o contestaţie la ordinul de evacuare, în baza căruia un executor judecătoresc s-a prezentat în cartier pentru demolarea a şase barăci de carton. În acestea se află strânsă munca de o viaţă a celor 96 de familii şi majoritatea nu ştiu ce vor face, dacă decizia instanţei va fi ca toate familiile să fie mutate, iar locuinţele din carton să fie făcute una cu pământul. Speranţa oamenilor se leagă însă de faptul că toţi au încheiate contracte de închiriere a caselor până în luna octombrie. Cu toate acestea, nimeni nu îşi doreşte să fie dat afară din casă în prag de iarnă. Tocmai de aceea unii dintre locuitorii cartierului de carton se gândesc să plece până la evacuare.

Deşi pereţii exteriori ai barăcilor sunt jupuiţi şi nevopsiţi de ani buni, oamenii şi-au modernizat casele la interior. Unii chiar au grădini de zarzavaturi şi coteţe unde cresc găini sau porci. Cele 300 de suflete sunt legate puternic de locuinţele lor de carton, mai ales că, de când se ştiu, au muncit şi au trăit în ACH. Nu există prea multe soluţii pentru e evita demolarea caselor. Terenul pe care sunt construite imobilele a fost revendicat şi câştigat în instanţă de moştenitorii familiei Băloi. „Am muncit ani întregi în subteran, am lucrat în condiţii grele. Soţul a murit şi am rămas singură. Din cauza condiţiilor grele de muncă am suferit o operaţie grea pe inimă şi nu pot să fac mult efort pentru că aş avea mari probleme. Am o pensie de 700 de lei, iar chiria aici este de 73 de lei. Restul se duc pe utilităţi, medicamente, mâncare, butelie. Mâine, poimâine mor şi nu vreau să mor pe drumuri“, a povestit Ana Hârşov

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 28 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 20 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 7 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°