Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ropotinul ţestelor

Publicat in Jurnalul, joi 5 mai 2011 ·

În a treia marţi de după Paşte era dat ca în sate să se îndeplinească două ritualuri. Pe de o parte se făceau ţeste căci această zi mai era numită Ropo­tinul ţestelor, iar apoi se umbla cu Paparudele sau Caloianul.

În credinţa populară, doar în această zi femeile aveau puterea de a-l înfrunta pe cel rău, lăsându-l fără scăpare acoperit de ţestele din pământ închipuite ca nişte căciuli magice. După ce se strângeau mai multe laolaltă, se aşezau la masă ospătându-se cu bucate şi vin şi abia apoi porneau să joace pământul jilav în picioare, bătându-l din când în când cu beţele. Îndată ce ţestul căpăta forma specifică de căciulă, îl lăsau să se usuce la soare câteva zile. Înainte de a pune la copt prima pâine, ţestul era spoit, împodobit cu flori şi crengi verzi, dar şi stropit cu vin ca să fie cu spor. Ţestele îndeplineau însă şi alte funcţii magice. „Tot în această zi, fetele care au rămas nemăritate fac un ţest, îl ard până se roşeşte bine şi bagă sub el de viu un cocoş. Ele cred că făcând astfel se vor mărita în curând.” (Marcel Olinescu – „Mitologie românească”)

Să vină ploaia!

Cum de ploaie depindeau recoltele bogate, nu erau neobişnuite practicile magice prin care se invoca ostoirea setei pământului. Cel mai adesea se făcea un om din lut, având capul acoperit cu o jumătate de coajă de ou roşu rămas de la Paşte, plămădire ce purta numele de Caloian. El era îngropat într-un lan de grâu, iar participanţii la această ceremonie se veseleau, convinşi fiind că vremea se va schimba în bine. În alte locuri, „păpuşa aceasta caraghioasă e pusă într-un coşciug mic şi e purtată ca un mort, plâns şi bocit, tămâiat şi pe urmă îngropat între bozii sau lângă fântână, în timp ce femeile îi cântă la cap”. (Marcel Olinescu – „Mitologie românească”)

Dacă în schimb ploua prea abitir, atunci se scotea afară în pragul uşii lopata de pâine, iar toporul se î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce este interzis să faci în ziua de sărbătoare cu cruce roșie

Cancan acum 35 minute
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare importantă pentru credincioșii ortodocși, fiind celebrată în vinerea din Săptămâna Luminată. Este o zi religioasă care nu are dată fixă, fiind sărbătorită cu cruce roșie în calendarul ortodox. După cele trei zile

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 36 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°