Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorii îşi umflă muşchii în faţa ciprioţilor

Publicat in Adevarul, miercuri 16 august 2006 ·

medicale după partida de la Galaţi, astfel că a efectuat doar alergări şi mişcări de stretching. "Nu cred că este vreo problemă, dar voi vorbi cu doctorul. Nu este foarte relevant cu cine medicale după partida de la Galaţi, astfel că a efectuat doar alergări şi mişcări de stretching. "Nu cred că este vreo problemă, dar voi vorbi cu doctorul. Nu este foarte relevant cu cine jucăm, este important să ne întâlnim, să formăm un grup şi să câştigăm", a spus Munteanu. Pe de altă parte, Adrian Mutu crede că actuala generaţie nu mai are voie să rateze încă o calificare la Europene. "Avem unele probleme înaintea acestui meci, dar important este ca băieţii să-şi revină cât mai repede şi să abordăm aceste preliminarii apţi. Ne dăm seama că trec anii şi peste noi şi de ceva timp nu am mai obţinut o calificare. Este una dintre ultimele şanse pe care le avem, de aceea vrem să fim mult mai concentraţi, mai serioşi, pentru a merge la Euro-2008", a declarat Mutu. Partida dintre România şi Cipru va fi a 600-a din istorie pentru "tricolori". În altă ordine de idei, palmaresul general al întâlnirilor dintre formaţiile care se întâlnesc astăzi este favorabil României, care a câştigat opt din cele 11 jocuri, de două ori a terminat la egalitate, iar o dată au câştigat ciprioţii. Dintre jucătorii convocaţi pentru această acţiune, cele mai multe selecţii şi goluri le au Dorinel Munteanu (130/16), Cosmin Contra (52/5), Bogdan Lobonţ (47/0), Adrian Mutu (45/18) şi Cristian Chivu (43/3).

Stoicikovse teme de noi

După ce i-a urmărit pe "tricolori" în turneul din Statele Unite, selecţionerul Bulgariei, Hristo Stoicikov, va fi cu ochii pe elevii antrenaţi de Victor Piţurcă şi în această seară. Fotbaliştii cred că bulgarul ţine sub observaţie echipa naţională a României deoarece se teme de forţa acesteia. "Trebuie să câştigăm cu Cipru şi să pornim cu dreptul. Stoicikov a fost să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 56 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 15 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°