Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădina Zoologică din Noua e posibil să rămână în şantier până pe 15 august

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Lucrările vor înainta... exact în ritmul în care Ministerul Mediului va trimite banii la Braşov.

Deşi termenul de finalizare a fost deja depăşit, lucrările de modernizare la Grădina Zoologică din Noua sunt undeva la 45-50% iar conducerea spune că nu ştie când va fi redeschisă publicului, pentru că totul depinde de fondurile care ar trebui să vină de la Bucureşti. În tot acest timp noile clădiri prind contur iar animalele sunt ţinute fie în adăposturi provizorii, fie în cele vechi şi sunt ferite pe cât posibil de stresul creat de şantier.

Lucrările trebuiau finalizate anul trecut în decembrie, dar Ministerul Mediului nu a trimis încă la Braşov banii necesari pentru finalizarea proiectului. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 29 de milioane de lei. „Am făcut un act adiţional cu constructorul până la 15 august sperăm să se rezolve cu finanţarea şi constructorul să termine lucrările până atunci. Depinde foarte mult de finanţarea de la Ministerul Mediului. Firma mai are de primit de la minister aproape 2 milioane de lei pentru lucrări executate şi recepţionate şi după aceea mai sunt lucrări care o să se execute în momentul în care o să existe finanţare", a declarat pentru MixTv Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Lucrările vor înainta... exact în ritmul în care Ministerul Mediului va trimite banii la Braşov.

Deşi termenul de finalizare a fost deja depăşit, lucrările de modernizare la Grădina Zoologică din Noua sunt undeva la 45-50% iar conducerea spune că nu ştie când va fi redeschisă publicului, pentru că totul depinde de fondurile care ar trebui să vină de la Bucureşti. În tot acest timp noile clădiri prind contur iar animalele sunt ţinute fie în adăposturi provizorii, fie în cele vechi şi sunt ferite pe cât posibil de stresul creat de şantier.

Lucrările trebuiau finalizate anul trecut în decembrie,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 34 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 36 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°