In obisnuita goana dupa senzational, unii jurnalisti romani s-au grabit sa-si aseze relatarile privind hotararile Parlamentului European asupra descarcarii de gestiune a agentiilor UE, sub titluri precum „Monica Macovei – spaima Europei!” Aceasta intrucat numita doamna, acuzand de coruptie respectivele agentii, a propus ca aprobarea exercitiului lor bugetar sa fie ori respinsa ori conditionata de anumite reforme. Adoptand in relatia cu institutiile europene limbajul pe care acestea obisnuiesc sa il utilizeze in relatia cu Romania, doamna Macovei a uitat, desigur, adagiul latin „Quod licet Jovi non licet bovi!” („Ceea ce ii este permis lui Jupiter nu ii este permis boului!”).
Neindoielnic, UE nu traieste cea mai fericita perioada a istoriei sale. Ea nu a ajuns, totusi, intr-o stare atat de mizerabila incat sa se inspaimante de Monica Macovei. Pierzand simtul propriilor proportii doamna Macovei s-a pus in situatia de a fi, mai degraba, un os in gatul UE. Scuiparea osului este doar o chestiune de timp.
Inainte de a analiza semnificatiile mai profunde ale intamplarii, sa punem problema in contextul ei corect. Descarcarea de gestiune a institutiilor executive este atributul oricarui parlament. Operatiunea este, in primul rand, tehnica. De aceea ea este executata de experti. Imbracarea concluziilor tehnice in haina politica a raportului parlamentar tine mai mult de un ritual menit sa aminteasca faptul ca administratia sta sub controlul cetateanului, exercitat prin intermediul alesilor sai. Daca adoptarea bugetului presupune sintetizarea unor optiuni politice si mobilizarea puterii politice, aprobarea parlamentara a modului in care prevederile bugetare au fost respectate este o operatiune simetrica avand conotatii politice minore, uneori atasate fortat spre a transmite un mesaj fara legatura directa cu gestiunea bugetara.
PE nu face exceptie de la aceste
