Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stop Legii umilirii oamenilor de ştiinţă!

Publicat in Jurnalul, luni 18 octombrie 2010 · ·

Ordonanţa 79 lasă fără bani Academia Oamenilor de Ştiinţă, Academia de Ştiinţe Medicale şi Academia de Ştiinţe Tehnice

O ordonanţă de urgenţă a Guvernului Boc, ruşinoasă prin conţinut şi mincinoasă prin motivare, şi-a făcut deja efectele dorite de iniţiatori: acti­vitatea a trei prestigioase instituţii ştiinţifice este blocată de aproape 50 de zile.

Ordonanţa 79 a fost emisă de Guvern la 1 septembrie şi viza "mo­dificarea unor acte normative din domeniul cercetării". Aceste "modi­ficări", numite eufemistic aşa, sunt menite să taie toate alocaţiile de la buget ale Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Academiei de Ştiinţe Medicale şi Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. Modi­ficând legile de funcţionare a acestor instituţii prin finanţarea lor exclusivă din venituri proprii, ele s-au tre­zit peste noapte că au rămas fără nici un ban în cont. Nota de fundamentare este semnată de miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, care au în subor­dine Academia de Ştiinţe Tehnice şi, respectiv, pe cea de Ştiinţe Me­dicale, dar nu au autoritate asupra Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Aceasta este un for naţional de consacrare ştiinţifică şi funcţionează ca o instituţie de interes public, cu personalitate juridică de drept public, autonomă, înfiinţată prin Legea 31/2007. Aceste informaţii sunt cuprinse chiar în nota de fundamentare a OUG nr. 79/1.09.2010. Deci, cu bună ştiinţă, Guvernul calcă în picioare statutul unei instituţii naţionale, cei doi miniştri permi­ţându-şi o imixtiune flagrantă şi gravă. Ei argumentează sufocarea financiară a celor trei instituţii prin "eficientizarea fondurilor de cerce­tare-dezvoltare".

Economia obţi­nută în 2010 prin acest act samavolnic este de 2,8 mi­lioane de lei - circa 650.000 de euro. Bani care au avut ca destinaţie, declară ministrul Needucaţiei, cum­părarea de rechizite pentru 670.000 de elevi. Adică, a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°