Carierele multora dintre politicienii vizaţi de DNA sunt măcar tulburate, deşi nu e loc de prea multe iluzii.
În tumultul, focul, fumul şi ţipetele (îndreptăţite, chiar dacă forma lor de expresie a fost deja pervertită) României din ultimele zile, preşedintele Traian Băsescu a ales să tacă. A ales să se retragă şi să lase liber teatrul străzii, deşi spiritul de jucător l-a împins înainte să facă mai multe gesturi şi declaraţii necugetate. Şi nu e vorba aici numai de suita de erori condamnabile, în cazul Legii asigurărilor de sănătate sau al lui Raed Arafat, care au generat, în bună măsură, protestele de stradă la care asistăm în ultimele zile, ci şi de deja celebrul interviu dat înainte de Crăciun, unde a criticat virulent DNA.
Preşedintele Traian Băsescu s-a supărat că DNA nu-şi face datoria, că nu are suficient de multe dosare soluţionate, că nu reuşeşte să aducă suficient de multe argumente în faţa organismelor decizionale europene pentru ridicarea MCV, că nu contribuie aşa cum ar trebui la creşterea credibilităţii României ca democraţie bazată pe un stat de drept, cu un sistem de justiţie prezentă, activă şi eficace. Preşedintele a spus multe lucruri rupte de realitatea rapoartelor şi datelor furnizate de DNA şi a afirmat, mai grav, că tulbură carierele politice ale celor care se găsesc, uneori, din cauza activităţii organismelor anticorupţie, în ipostaze uneori dezagreabile, neplăcute, în raport cu imaginea pe care şi-ar dori să o proiecteze în spaţiul public.
În acest noian de neadevăruri, există totuşi un grăunte de adevăr pe care nu i-l putem refuza domnului preşedinte: într-adevăr, carierele multora dintre politicienii vizaţi de DNA sunt măcar tulburate, deşi nu e loc de prea multe iluzii într-o ţară unde justiţia poate, de pildă, să-l spele atât de graţios şi aparent eficace pe Adrian Năstase.
Manifestaţiile din ultimele zile a
