Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prigoană curăţă de bani localităţile portocalii. Vezi ce sume fabuloase încasează doar din Sectorul 3

Publicat in Jurnalul, vineri 24 februarie 2012 ·

În timp ce multe străzi din Sectorul 3 nu au fost deszăpezite nici până în acest moment, primarul Liviu Negoiţă (PDL) ţine la secret contractul de salubrizare încheiat cu firma colegului său de partid, Silviu Prigoană, Rosal Grup SRL.

Deşi presa a atras atenţia în repetate rânduri despre direcţionarea banilor de la Primărie către firmele de casă ale PDL-ului, Negoiţă continuă colaborarea cu Rosal, ţinând chiar la secret contractele care ar fi trebuit să fie publice. Consilierii locali PSD din Sectorul 3 au solicitat încă de acum şapte luni ca Primăria să facă public contractul încheiat cu firma lui Silviu Prigoană şi actele adiţionale aduse acestui document, potrivit site-ului dcnews.ro. Primarul Liviu Negoiţă nu a oferit însă nici un răspuns până în prezent. "Eu consider că cetăţenii Sectorului 3 ar trebui să aibă acces la acest contract. Trebuie să ştie cine este responsabil, pe cine pot contacta pentru deszăpezirea străzilor laterale", a declarat consilierul local Mihai Niţu (PSD), potrivit site-ului dcnews.ro.

Culmea nesimţirii este că Pri­mă­ria Sectorului 3 a majorat recent va­loarea contractului încheiat cu Rosal cu 3%, în condiţiile în care utilaje de deszăpezire ale firmei nu prea au fost văzute pe străzi zilele acestea. Potri­vit dcnews.ro, valoarea contractului a fost majorată şi anul trecut, când Primăria a aprobat o creştere de 61% a sumei încasate de firma lui Pri­goa­nă. Motivul invocat la acea dată a fost "evoluţia indicilor preţurilor de consum al populaţiei pentru apă, canal, salubrizare". Potrivit unor surse din Primăria Sectorului 3, Negoiţă îi plăteşte, în acest moment, aproximativ 45 de milioane de euro firmei deputatului demo­crat-liberal Silviu Prigoană.

Colaborarea dintre firma lui Prigoană şi Primăria Sectorului trei datează din 2005. În ultimii ani, Prigoană şi-a umplut buzunarele din banii contribuabililo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 23 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 31 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 35 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°