Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Maria Turlică, după 20 de ani în domeniul sanitar s-a făcut florăreasă

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

Maria Turlică a renunţat la munca cu oamenii în favoarea celei cu flori. A lucrat 24 de ani ca şi asistent medical pentru ca astăzi destinul să o îndrume pe un drum ce nu are nicio legătură cu acest domeniu. Dacă la început a fost oarecum forţată de împrejurări să îmbrăţişeze o nouă meserie, astăzi o face din plăcere şi o face pentru familie. „În 2000 policlinica unde lucram s-a privatizat şi nu am reuşit să îmi mai găsesc de lucru. Aşa că m-am gândit foarte bine la ce soluţii şi perspective am”, a explicat Maria Turlică. Necazul şi văduvia a împins-o pe Maria departe de casă. La îndemnul unor prieteni de familie s-a decis să îşi deschidă o firmă cu obiecte de artizanat. A plecat în Ungaria unde timp de cinci ani şi-a desfăşurat noua activitate în care credea cu putere. „Vindeam obiecte de artizanat în Ungaria şi aveau mare succes. Ungurii apreciau obiectele tradiţionale româneşti”, a mai adăugat Maria Turlică. După câţiva ani dorul de casă, i-a adus pe mamă şi pe fiu înapoi în ţară. Daniel, fiul Mariei, mare iubitor de flori i-a cerut acesteia sprijinul în vederea deschiderii unei mici afaceri cu flori. „Am început treptat. Ne-am documentat şi am urmat un curs de floricultură, iar apoi am făcut o seră pe 50 de metri chiar în grădina casei. Serele le-am construit după schiţe găsite în tratatele de horticultură ”, a mai spus Maria Turlică. Astăzi afacerea „înfloritoare” a celor doi albaiulieni se desfăşoară la Teleac şi se întinde pe mai bine de 200 mp. „Am renunţat la cultura de legume din grădină şi cultivăm tot flori. Este o plăcere pentru că iubim florile” a completat florăreasa.

Piaţa de flori este nemulţumitoare

Maria Turlică îşi vinde florile pe întreg teritoriul judeţului Alba şi chiar în alte judeţe însă are şi nemulţumiri. „Avem flori de primăvară, flori de balcon, de terasă, de parc, de rondou. Primăvara avem în jur de 15 felur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 6 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 17 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°