O comisie din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a demontat toate acuzaţiile liderului sindicatului “Vulturul”, Nicolae Grosu
Comportament agresiv, suprasolicitarea personalului, inechitate în repartizarea sarcinilor, periclitarea siguranţei, abuzuri financiare. Acestea sunt doar câteva din acuzaţiile pe care Sindicatul independent “Vulturul” din cadrul Penitenciarului Bârcea Mare le aducea la sfârşitul lunii octombrie comandantului unităţii. Sindicaliştii solicitau demiterea acestuia şi un control al corpului de inspecţie al Ministerului Justiţiei.
Acuzaţii fără dovezi
În baza sesizării sindicatului, în perioada 04.11. - 06.11.2009. o echipă de control din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost prezentă în unitate în vederea verificării celor semnalate.
În urma controlului efectuat, a verificării aspectelor prezentate, echipa de control a concluzionat următoarele:
- mai multe puncte din petiţia formulată de reprezentanţii sindicatului cuprind exprimări şi acuzaţii care nu pot fi susţinute cu dovezi şi probe elocvente, nici măcar cu nume de persoane;
- unele dintre acuzaţii sunt descrise la plural, ceea ce induce supoziţia că aspectele descrise sunt de amploare mare, dar în realitate şi din discuţii nu s-a putut da mai mult de un exemplu;
- reprezentanţii sindicatului invocă disciplina statului de organizare doar pentru anumiţi membrii de sindicat şi într-un mod incorect faţă de situaţia operativă existentă, respectiv lipsa mare de personal în sectorul operativ (lipsă de personal în procent de aproximativ 30%). Mai mult, conducerea penitenciarului a dispus repartizarea personalului din acest sector pe schimburi după zonele geografice unde domiciliază (ex. schimbul Hunedoara, Orăştie, Deva, etc.);
- o parte dintre