Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toader: Dacă se elimină pragul la referendum, PDL sesizează Curtea Constituţională

Publicat in Romania Libera, marți 17 iulie 2012 ·

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, că PDL va sesiza Curtea Constituţională dacă Parlamentul va elimina pragul de 50 la sută plus unu la referendum, potrivit Mediafax.

"Chiar dacă va fi o asemenea intenţie de a elimina pragul, vom ataca la Curtea Constituţională, nu vom lăsa să iasă o asemenea lege neconstituţională", a precizat Mircea Toader, întrebat ce va face PDL dacă Parlamentul va elimina pragul la referendum.

Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a declarat, la finalul şedinţei de marţi, că amendamentele respinse de comisie privind eliminarea pragului de prezenţă şi două zile de scrutin pot fi susţinute în plen, miercuri, care este suveran în a stabili cum se va desfăşura referendumul.

Greblă a declarat că s-au propus câteva amendamente la textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, care modifică legea nr. 3 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în sensul ca referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, propunere care a fost respinsă de majoritatea membrilor Comisiei juridice.

Toni Greblă a mai declarat că un alt amendament s-a referit la eliminarea pragului de 50% plus unu din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale, această propunere fiind de asemenea respinsă de Comisia juridică.

"În plenul Senatului, mâine (miercuri - n.r.), va fi înaintat raportul Comisiei juridice de admitere cu amendamente admise şi va fi o anexă separată cu amendamentele respinse, colegii mei având posibilitatea să le susţină în plen, inclusiv amendamentele respinse, plenul fiind suveran să hotărască. Nu aş putea să apreciez cum vor vota, în majoritate, colegii, în plen", a spus Greblă.

Preşedintele Comisiei juridice a menţionat că decizia Curţii Constituţionale privind desfăşurarea referendumului trebuie respectată, iar după votul din Senat şi Came

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 17 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 53 minute
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 14 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 29 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 46 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°