„Net dokumenta – net cheloveka“, echivalentul bulgakovian al lui „N-ai acte, nu exişti“ (pe lîngă strînsa relaţie, tot de la Bulgakov citire, dintre netulburarea ordinii de fapt şi buna funcţionare a primusului). Lingvist desăvîrşit, scriitorul sovietic (n-aş zice rus, ca să nu rănesc sentimentele naţionale ucrainiene) e cel care a pus, mai bine decît oricare dintre conaţionalii săi, dictatura proletară în propriile-i cuvinte. (Despre relaţia dintre pervertirea universului cotidian în URSS şi literatura ca limbaj scriu, de cîteva săptămîni, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu, în Ceea ce ne desparte, rubrica lor din Observator…) În Casa Zoikăi (regret, în continuare, că titlul nu poate fi tradus, din raţiuni fonice, în litera lui – Zoikina Kvartira/Apartamentul Zoikăi), nivelurile de limbaj sînt perceptibile încă de la semantica numelor: proprietara, în ciuda eticii şi echităţii socialiste, a şase camere, Zoia Pelţ (Virginia Mirea, uşor exterioară şi fără o reală evoluţie a personajului) are un nume evreiesc, iar responsabilul de imobil Portupeia (Gheorghe Dănilă, de un comic irezistibil în spaima lui similireligioasă faţă de „doamna“) e posesorul unui nume de familie de strictă extracţie proletară, ridicarea în rang a unei porecle. Apelativele celor doi chinezi de la spălătorie, Heruvim (Dragoş Huluba) şi Gadzalin (Aurelian Bărbieru), aduc mai degrabă a adaptări autohtone la indescrifabile prenume sinice, primul inspirat de aspectul fizic al deţinătorului, celă-lalt – de asemănarea verbală cu un produs atipic de curăţire (gazolina), şi amîndoi exersează din plin şi cu talent vorbirea cu accent. Un personaj important al întîmplărilor, noul director comercial al unei prospere întreprinderi de epocă NEP (Noua Politică Economică, perioadă de relaş pentru proprietatea şi iniţiativa privată în tînăra Uniune Sovietică), are, pe de o parte, două nume (Gus-Remont