Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul regional de creaţie literară şi plastică „Ziua mulţumirii”

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 3 decembrie 2012 ·

„Mulţumiţi întodeauna lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile”

1 Tesaloniceni 5:17.

Pornind de la acest verset, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare (director Ciurdaş Cadmiel Beniamin) a lansat o provocare elevilor din clasele primare, gimnaziale şi liceale, oferindu-le posibilitatea să-şi exprime recunoştinţa faţă de Dumnezeu, prin intermediul unor creaţii literare (compuneri, poezii, eseuri) în limba română, engleză şi franceză, precum şi creaţii plastice. Obiectivele acestui proiect au fost stimularea creativităţii, imaginaţiei elevilor, valorificarea gândurilor, trăirilor şi sentimentelor legate de această sărbătoare, cultivarea sensibilităţii artistice, realizarea unei expoziţii cu lucrările participante la acest concurs şi antrenarea unui număr cât mai mare de elevi în activităţi extracurriculare.

Festivitatea de premiere a avut loc în data de 29.11.2012, la Biserica Penticostală „Muntele Sionului” din Baia Mare. Au fost acordate premiile I,II,III şi menţiuni pentru fiecare grupă/clasă şi diplome de participare pentru toţi elevii şi cadrele didactice îndrumătoare, precum şi Marele Premiu al concursului: „Trofeul mulţumirii”. Acesta a fost obţinut de Petrilă Cristina, Liceul Teologic Penticostal Betel, Oradea, jud. Bihor.

Profesorii şi învăţătoarele de la Liceul Teologic Penticostal Baia Mare se pot mândri, de asemenea, de rezultatele elevilor, aceştia obţinând următoarele premii:

Limba română:

1. Ciurdaş Roxana, clasa a X-a (prof. Căprar Daniela), premiul II

2. Temle Radu, clasa a XII-a (prof. Căprar Daniela), premiul II

3. Tămăşan David, clasa a X-a (prof. Căprar Daniela), premiul III

La această secţiune au primit diplome de participare elevii: Filip Oliver (prof. Sfara Luminiţa), Meisaroş Emanuela (prof. Sfara Luminiţa), Avram Andrei (prof. Sfara Luminiţa), Hreniuc Lidia, (p

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 49 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum 29 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 2 ore
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Arest de 30 zile pentru o femeie care ar fi dat foc la casa vecinului în noaptea primei zilei de Paşte

Ziare.com acum o ora
O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Pa

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°