Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu, între laude şi pedagogie

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 17 februarie 2009 ·

Dacă presa l-a lăudat pe român, de multe ori chiar exagerînd, antrenorul Prandelli a fost mult mai rezervat

Ultimul jucător care a izbutit 3 goluri în această ediţie de campionat italian a fost Pandev, de la Lazio, într-un meci la Reggina, în 11 ianuarie. Doar alţi 3 fotbalişti se pot lăuda, în acest sezon, că au mai reuşit această performanţă: Di Vaio(Bologna - Torino 5-2), Diego Milito (Genoa - Reggina 4-0) şi Denis (Napoli - Reggina 3-0). De duminică, pe listă se adaugă şi Mutu, cu amendamentul că românul a reuşit un hat-trick adevărat, trei goluri consecutive în aceeaşi repriză.

Interesant e că, deşi a izbutit cu cele trei goluri ale sale să aducă Fiorentinei un punct, nesperat la momentul în care Genoa conducea cu 3-0, Mutu n-a fost ridicat în slăvi decît de ziarişti. Site-ul fiorentinanewes.com a fost cel mai laudativ: "Nota 10 pentru Mutu, mai puţin nu poate fi dat unui asemenea Fenomen. O triplă nebună ca frumuseţe şi importanţă. Acest ultim gol din minutul 93 ar putea schimba întreg sezonul pentru Fiorentina". Un alt site apropiat suporterilor Fiorentinei, firenzeviola.it, e pe aceeaşi lungime de undă: "La Fiorentina exista Adrian din Călineşti, fenomen pe teren dar şi în caracter. Cu el în teren, Fiorentina este şi va fi o echipă mare".

De partea cealaltă se află antrenorul Cesare Prandelli. Mult mai realist, dar şi exercitîndu-şi simţul pedagogic, Prandelli a surprins: "Mutu n-a făcut un meci foarte bun. Ştiu că a marcat trei goluri, îi sîntem recunoscători şi-l felicităm, dar nu mi-a plăcut prestaţia lui".

Lider între români

Adi Mutu e de departe cel mai bun marcator dintre jucătorii români care au trecut vreodată prin Italia. Cu 104 goluri marcate pentru Inter, Verona, Parma, Juventus şi Fiorentina, atacantul de 30 de ani a adunat aproape mai multe reuşite decît toţi ceilalţi la un loc.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 35 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 37 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°